Denis Drăguș, revenit la prima reprezentativă, înainte de Finlanda – România (vineri, ora 21.45)! „Vreau să marchez cât mai mult și să-mi ajut echipa”

Denis Drăguș, revenit la prima reprezentativă, înainte de Finlanda - România (vineri, ora 21.45)! Vreau să marchez cât mai mult și să-mi ajut echipa
Publicat: 20/09/2022, 19:49

Readus la echipa națională de selecținerul Edi Iordănescu, Denis Drăguș a acceptat să acorde un interviu pentru FRF TV.

Atacantul crescut la Academia lui Gică Hagi are parte de un debut foarte bun de campanie pentru clubul belgian, reușind deja 3 goluri în primele 9 partide, iar cu această ocazie a fost convocat din nou și la echipa națională de către Edi Iordănescu.

Fotbalistul a dezvăluit că intensitatea duelurilor fizice este cu totul diferită în campionatele din occident, iar pentru un fotbalist român este greu să se adapteze, mai ales la o vârstă fragedă.

„În primul rând, e vorba de intensitate. Duelurile fizice sunt mult mai puternice, viteza de joc este mult mai ridicată.

La început e greu pentru toată lumea, dar cred că jucătorul român are calitate, trebuie doar să nu renunțe, să meargă înainte. Am avut și eu probleme, mă bucur că n-am renunțat, că am trecut peste ele și într-un final m-am adaptat.

Am un început bun de sezon, mai ales că am început toate meciurile ca titular. Sper să o țin tot așa. Eu cred că și pe plan personal, și ca echipă suntem într-un moment bun. Vreau să marchez cât mai mult și să-mi ajut echipa”, a spus Denis Drăguș.

Daniel Boloca, marea noutate din lotul tricolor

Din cei 27 de jucători convocați la această acțiune, Daniel Boloca, mijlocașul lui Frosinone, este singurul fotbalist care se află la prima convocare. Născut și crescut în Italia, Boloca este un produs al academiei de fotbal a clubului Juventus Torino.

Azi, Daniel a pozat în premieră în tricoul echipei naționale. Deși nu stăpânește perfect limba română, acesta a transmis un mesaj suporterilor: “E minunat să mă aflu aici, voi da absolut totul. E o onoare pentru mine!”.

Cine va arbitra partida Finlanda-România?

UEFA a anunţat brigada de arbitri de la meciul pe care tricolorii îl vor disputa în Finlanda, la Helsinki, vineri, în Liga Naţiunilor.

Partida va fi condusă la centru de Carlos del Cerro Grande, un arbitru spaniol de 46 de ani.

Acesta va fi ajutat de conaţionalii săi Raúl Cabañero şi Guadalupe Porras, iar cel de-al patrulea oficial este Guillermo Cuadra, tot din Spania.

Partida este programată de la ora 21.45.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Devine obligatoriu din 7 iulie. Dispozitivul pe care toate mașinile trebuie să-l aibă la bord
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×